office@montessoriland.ro 0765.245.090

Educaţia Montessori este un mod de viaţă. Maria Montessori nu a fost profesor, ci medic şi nu au interesat-o teoriile educaţiei. Metodele ei se bazau pe observaţie. Ea a văzut că un copil se dezvoltǎ după acelaşi tipar dintotdeauna şi esenţa tuturor copiilor este aceeaşi, deci o metodǎ de predare nu poate fi niciodatǎ depăşită.

Alt aspect important este mediul. Dacă este pregătit cu grijă, succesul educaţiei este sigur. Educatorul îl pregăteşte, le aratǎ copiilor cum să îl folosească şi îi lasǎ liberi. Astfel copiii se orientează după nevoile lor interioare şi îşi aleg singuri activităţile. Copilul îşi construieşte singur personalitatea. Interacţionând cu mediul, copilul îşi pune în valoare calităţile.

Un copil nu este niciodată competitiv, timid sau agresiv cât timp este liber într-un mediu dinainte pregătit.

„Cine interacţionează cu viaţa unui copil, interacţionează cu cel mai sensibil punct al unui întreg care are rădăcini în cel mai îndepărtat trecut şi se îndreaptă spre viitorul infinit. Cine interacţionează cu un copil, atinge punctul vital, delicat în care totul poate fi reînnoit, în care totul este plin de viaţă, unde stau ascunse secretele sufletului.

Să lucrezi cu un copil cu intenţia de a-l înţelege, înseamnă să dezvălui secretul naturii, căci activitatea copilului a fost mereu asociată cu vitalitatea acesteia. Dar activitatea copilului este munca de desăvârşire a personalităţii omului care va deveni. Este materializarea sufletului omului.”

Maria Montessori